Exercițiu de scriere: În duminica aceea…

Poate unii s-or odihni duminica, dar mintea unui om care scrie nu se poate odihni nici măcar o clipită. Da, avem exercițiu de scriere și azi. Iar provocarea pentru comunitate a sunat cam așa:

Continuă povestea: „În duminica aceea…”

Rezultatul? Fix aici:

… s-a trezit brusc din visul lui agitat. Se scărpină nervos în barba care se cam lungise, tricoul era ud de la ceafă până jos pe spate. Își lărgi nările, buimac, și căută prin minte o explicație. Dinspre bucătărie venea un miros dens și familiar de cafea la ibric. „Cine a făcut cafea… cum doamne… pfff am halucinații, ce tâmpit sunt.” Locuia singur și nu-și amintea ca seara la culcare să fi avut vreun musafir care să se trezească înaintea lui să pună ibricul pe foc. Nici măcar nu are ibric, el face cafeaua la expresor. – Ioana B.

… viața i-a mai dăruit o lecție. S-a urcat în trenul către Niciunde și l-a întâlnit pe el. Pe copilul care avea să-i schimbe viața. Copil frumos cu ochi care vorbeau și voce care șoptea sunete pe care numai cei ce-l cunoșteau știau ceea ce vrea să spună. Și inima ei a știut că avea să-l iubească necondiționat pe el și pe oricare altul asemenea lui. Și a trimis un gând de recunoștință în univers pentru emoție, după care a luat copilul în brațe. – Raluca S.

… renunță la ziua de odihnă și făcu o vizită în Calea Lactee. Nu mai fusese pe acolo de vreo 2000 de ani, așa că o tură prin locurile acelea venea taman la fix. Undeva într-o margine a galaxiei, însămânțase o planetă cu viață de cea mai bună calitate, pentru care își sacrificase propriul fiu și în care își pusese mari speranțe. Ajuns în dreptul Cercului Polar, aproape îl asurzește zgomotul prăbușirii ghețarilor arctici, după care privirea îi este atrasă de ritmul în care dispar hectarele de pădure amazoniană. Marea Barieră de Corali afișează griuri muribunde în loc de curcubee și pretutindeni plasticul infectează și sugrumă creația la care muncise câteva ere. Aerul plin de smog, apele mizerabile, specii întregi de plante și animale dispărute. Omul, creația supremă, a picat testul. Din nou. Oftând dezamăgit, privește spre cele două pedepse: bacterie sau virus? – Flor Entina

… avea sentimentul bizar că e marți, deşi ştia că marți fusese ultima oară când îşi văzuse motanul negru. Poate pentru că simțea că undeva, un ascendent sau vreo eclipsă îi pregăteşte trei ceasuri rele. Când într-un final aude un mieunat ca de pisică sfâşiată în geam, Mark sare din pat mai entuziasmat ca atunci când reuşeşte să ducă o operațiune la bun sfârşit.
Motanul apare în mijlocul camerei de nicăieri, cu burta goală, gudurându-se în fața lui, ca şi cum nu umblase ca un trădător pe sub toate fustele vecinelor după sardine şi resturi de pui. Pisicile sunt mai bune decât oamenii, ştiu când sunt inoportune şi nu se mai apropie de mătura care o dată le-a gonit… oamenii în schimb ling aceeaşi coroană de spini. Mark scoate o conservă pentru motan apoi ridică ziarul din uşă: “O nouă crimă cu autor necunoscut zguduie insula Cretană. Poliția are noi piste…” Mark îl închide dezamăgit, n-au reuşit să îi facă nici măcar un portret robot. Ăsta era primul ceas rău al zilei, gândul că o să moară autor anonim. – Silvia C.

Pentru tine cum era duminica aceea? Spune-ne la contact@twj.ro!

 

Exercițiu de scriere: În duminica aceea…