Exercițiu de scriere: Bunicii

de Marietta Dobrin

Citesc postarea voastră și sorb din cafeaua pe care i-am făcut cruce lui tataie Ion, și ciugulesc din felia de cozonac pe care i-am făcut cruce lui mamaie Ioana. Primească Dumnezeu sufletele lor! Îi privesc în ochi în singura fotografie pe care o am, cu ei doi împreună.

Aseară, târziu, am scris așa:

În ziua de Sfântul Ion a copilăriei mele, îmi amintesc că era mereu zăpadă. Strat gros, înghețat bocnă, peste care alergau caii gătiți de sărbătoare ai bunicului meu. Iubeam de o iubire senină, caldă ca o poveste nemuritoare, sania mare, de lemn, și caii cu veseli zurgălăi. Mă hipnotizau fundele roșii care împodobeau hamul, ca să nu se deoache caii, așa zicea tataie. Mă trezeam dimineața devreme, scriam felicitările pentru bunicii mei, Ion și Ioana, și fugeam să le arunc peste gard, în curtea lor.

Într-un an a nins atât de mult, că le-au găsit după câteva zile, ude fleașcă sub stratul de zăpadă, între două tufe de trandafiri.

Ziua de naștere nu și-o sărbătoreau niciodată, și ani mulți nici nu am știut în ce zi se născuseră, doar anii: 1916 și 1918.

Pentru ei, ziua Sfântului Ion era la fel de importantă ca ziua de Crăciun sau de Paște. O sărbătoreau cu toată familia: copii, nepoți, gineri și nora.

De fiecare dată ne povestea despre sărăcia din timpul copilăriei, despre viața grea și aspră, despre perioada războiului și activitatea lui pe front. Și-mi amintesc că mereu îi înotau ochii în lacrimi, când ne povestea. Avea un pumn de medalii și insigne pe care și le agăța cu mândrie de buzunarul din stânga al hainei. Același buzunar, al aceleiași haine verzi, de lână. În zi de sărbătoare și duminica, la târg, își punea și pălăria cu pană mică, în tonalități de verde și mov.

În zi onomastică, casa lor se umplea de oameni și voci, de râsete și glume, de amintiri și nostalgii. O masă lungă, bănci și scaune cât să ne cuprindă pe toți. Noi, cei mici, ne hârjoneam în patul lor, pe salteaua umplută cu paie care, abia mai târziu, a fost înlocuită cu o dormeză de care tataie se văieta mereu că nu e comodă ca salteaua. Mamaie Ioana gătea ciorbă de perișoare, varză cu ciolan afumat, fasole cu costiță, piftii, turtă, cozonac. Murăturile erau la loc de cinste; la fel și ulcica de lut, cu țuică fiartă cu piper. Găleata cu vin, în mijlocul mesei, trecuse de stadiul de curiozitate după ce se întâmplase într-un an să o aducă tataie din beci și să o pună direct intre meseni.

Ca la botul calului“, cum îi plăcea lui să spună, răzând.

Îi plăcea muzica populară și le adora pe Măria Tănase și Măria Lătărețu. Se emoționa când le asculta cântând și, cu cât îmbătrânea, cu atât i se umezeau mai mult ochii. Apoi o lua pe mamaie de gât și o pupa. Ea se rușina ca o adolescentă și-l certa șoptit: „Om bătrân și nebun!“.

În fiecare an , de Sf. Ion, deschid o fereastră a sufletului și privesc înapoi. La camera simplă și plină de oameni dragi, la masa îmbelșugată, la găleata cu vin pe masă, la brațul pickup-ului care sapă tot mai adânc în discurile consumate, la muzica celor doua „privighetori” atât de iubite de tataie.

Dacă închid ochii, simt mirosul lor. Miros de cimbru, de gutui și de dovleac copt, în mâinile și basmaua lui mamaie Ioana. Miros de lucernă proaspăt cosită, de fân geruit și de grumaz fierbinte de cal, în pielea și haina verde a lui tataie Ion.

Și mi-e dor, mi-e tare dor să le mai trimit o felicitare.

În această zi sfântă de sărbătoare, atât de iubită de bunicii mei, poate o aripă de gând ajunge acolo, sus, la ei, să le ducă lumină, să le lase în dar iubirea noastră mereu vie și caldă.

 

În fotografie sunt bunicii Mariettei. Acest text este scris de Marietta Dobrin, ca răspuns la provocarea de scriere lansată pe pagina de Facebook The Writing School și grupul The Writing Nest, unde te invităm să te înscrii și tu.

Exercițiu de scriere: Bunicii