Exercițiu de scriere: 13

Luna trecută, pe 13, lansam o nouă provocare și un nou exercițiu de scriere pentru comunitatea #TheWritingSchool: să scrie un text legat de numărul 13. Ce a ieșit? Vezi mai jos, în caz că ai nevoie de o doză de inspirație. Și, evident, lista, pardon, provocarea rămâne deschisă, așa că nu te sfii să ne trimiți și propunerea ta de text.

Mi-am petrecut ultimele 13 săptămâni de viață intrauterină și toată copilăria în apartamentul cu numărul 13. Aflând că vor deveni părinți, ai mei au căutat în disperare o locuință mai mare, în care să am camera mea. E o cameră luminoasă, mobilată simplu și măsoară fix 13mp. A fost cât pe ce să mă nasc pe 12, pe mama apucând-o durerile undeva aproape de asfințit, însă atât m-am încăpățânat, încât am reușit să amân momentul venirii pe lume până a doua zi, pe 13, la ora 13. Păcat că scorul Apgar merge numai până la 10. M-am prins destul de devreme că numele meu e format din 13 litere, așa că am decis că o să mi-l păstrez în caz că mă voi căsători. Nu cred totuși că sunt pregătită să am 13 copii, dar m-aș bucura să public 13 cărți – tot ca niște copii sunt. Am avut o revelație când am primit în dar de ziua mea un album de artă, pe coperta căruia era „Cina cea de Taină”. Privind la cei treisprezece meseni, am decis să mă aniversez mereu cu 12 invitați. Că veni vorba de petreceri, mă grăbesc spre o cină festivă cu un bărbat deosebit. Sunt 13 luni de când suntem împreună și de la el am primit cel mai frumos cadou: un ceas care arată mereu ora 13. Cine știe ce se mai poate întâmpla, doar e o zi de 13! Și dacă ați ajuns să mă cunoașteți măcar un pic, probabil că o să numărați de câte ori am folosit numărul acesta 13, ghinionist de norocos, care mi-a marcat întreaga viață. Poate o să aveți o surpriză. – Flor Entina

S-a scărpinat isteric pe gât, de parcă peste noapte s-a așezat cu ceafa pe un leucoplast care dă mâncărimi. S-a spălat cu apă călâie de la robinet și ochii i-au rămas împăienjeniți. I-a mai clătit o dată și apa i s-a prelins în linii drepte de picături prin barba deasă și roșcată. Și-a afundat fața în prosopul turcoaz de frotir, a dat rapid din cap stânga-dreapta să se usuce. Cercelul din ureche a zăngănit puțin și a dus mâna pe lob să-l oprească. Pandantivul mic care atârna pe veriga de argint îl scotea uneori din minți în timpul somnului, făcea un zgomot atât de surd și enervant încât se trezea ca ars.
– Termină, termină, am zis gata, oprește-te!
S-a încruntat la propria imagine din oglinda din baie, în timp ce a înșfăcat nervos periuța de dinți electrică. Fără să-și dea seama, a pornit-o înainte să o bage în gură iar pasta de dinți i-a zburat fix pe nas.
– La dracu, o să-mi sară mințile cu toate porcăriile astea de obiceiuri. De ce oi fi renunțat eu la periuța mea cu păr de porc, frate? Și pasta asta neagră, cu cărbune, ce tâmpit a mai inventat și asta?
Bărbosul a șters pasta de dinți ca tăciunele de pe nas, de pe bluza de pijama și a zărit un strop fix pe lobul urechii. Pandantivul mic se legăna cu scârțâitul lui iritant binecunoscut. Așa cum făcea în nopțile în care bărbatul nu putea dormi deloc. Scârț-scârț. Scârț-scârț… Pandantivul de argint avea gravat pe el numărul 13, ziua în care ea i-l dăruise odată cu libertatea. – Ioana B.

E Marți, 13 și un singur gând – London. Cartierul Kensington și casa cu numărul 13.
Doar ploaia mai face zgomot astăzi, lovește cu putere acoperișul și se prelinge pe geamurile aburite, ca ultima picătură de vin dintr-un pahar. E din nou toamnă, oficial. Căci dacă nu știți cum e vremea în Londra, avem toamnă marea majoritate a timpului, de parcă aici s-ar fi terminat un vag teritoriul al anotimpurilor. Torn apa fierbinte în cana cu ceai și mă îndrept spre fotoliul preferat. Între timp cuprind cu fermitate o carte de pe raft și mă așez ușor în fotoliul cald. Mi-era dor de ceva anume, ceva lipsea din acest peisaj… Uneori mă trezeam profund îmbrăcată în monotonie. M-am mutat în Kensington în urmă cu două săptămâni, aproape că nu cunoșteam pe nimeni. E un cartier liniștit, modern și tipic londonez, aș fi nerecunoscătoare dacă m-aș plânge. E genul de cartier care pune toamna în valoare și ți-ar face cea mai bună prietenă geloasă. De la brutăria din colțul străzii vine un miros perfect de scorțișoară. E Londra și e toamnă. PS: Nu-s în Londra :)) – Diana I.

Mitul lui VINERI, 13. Uneori și MARȚI, 13. Cu trezoreria goală, dator vândut templierilor, regele Filip cel Frumos al Franței vrea să își șteargă datoriile pe care le are față de Ordinul Templierilor. Pe 13 octombrie 1307, VINERI, ordonă arestarea tuturor membrilor ordinului de pe teritoriul francez. Pentru Marele Maestru al ordinului, Jacques de Molay, urmează 7 ani lungi de procese și tortură, la finalul cărora de Molay este ars pe rug. Legenda spune că și-a blestemat călăii, care au murit în decursul următorului an – inclusiv regele, și a blestemat ziua de 13, care în conștiința populară a rămas ca fiind zi aducătoare de ghinion. Data oficială a arderii sale pe rug este 18 martie 1314, dar unii cercetători spun că această dată acceptată în istoria contemporană este identică de fapt cu 13 martie, 1313, MARȚI, din cauza modificărilor aduse calendarului de-a lungul secolelor. – Roxana D.

Când spun „13”, spun Mama, așa că… mie nu-mi inspiră spaimă această cifră, ci Iubire. „13“ este ziua în care Mama mea a venit pe această lume și uite cum „din bube, mucegaiuri și noroi, iscat-am frumuseți și prețuri noi”, spălat-am amărâtul ăsta de număr pedepsit de vrăjitoare, scriitori și scenariști, babe și superstițioși care-și scuipă-n sân și fac trei pași înapoi. Prețul fericirii bunicilor mei, al familiilor lor, al nostru, al meu, a sosit într-o zi de 13, na’! Ce mai tura-vura, ziua asta îi poartă noroc mamei, pe noi nu ne sperie, nici măcar cea de „vineri 13”, așa că marțea e mizilic – Ingrid I.

Triskaidekafilia
Treisprezece. Treisprezece e numărul meu norocos. Băi şi ştiam asta! Dar cin’ să fie pe fază atunci? Că ştii cum e când eşti disperat… te agăți fix de ce îți face rău, deşi tot ce vrei e să îi dai drumu’.
Treisprezece. Iulie. Acum doi an. Ziua în care miracolul se strâmba la mine a disperare. Am plâns în ziua aia cât pentru ultimii vreo 7 ani în care n-am făcut-o. Că am fost puternică. Pentru suferința şi mai apoi moartea mamei. Pentru suferința bunicii la moartea fiicei ei. Pentru chinul şi moartea bunicii. Pentru minunea cu suflet de înger care m-a ales.
Şi a trebuit să vină cutremurul – o demisie prematură (că nu credeam că eram pregătită pentru ea) – să mă demoleze. Ca să las naibii valizele cu frici.
Pe la prânz am primit cel mai bun sfat posibil într-un astfel de moment. Şi când zic „am primit” vreau să zic că chiar l-am primit: auzit şi aplicat.
„Corina, ăsta e cel mai bun moment să respiri, să stai cu tine şi să te gândeşti foarte bine la ce vrei să faci de acum încolo. Să nu alegi de frică, ci cu viziune. Închide ochii şi vezi ce vrei. La propriu!”
Era cam ora asta când am apucat să fac ce am fost sfătuită. Era neclar. Mă învârteam în jurul cozii cum că aş vrea să organizez nişte evenimente, dar nu genul de nunți, botezuri, cumetrii… Şi mai era ceva, da’ nu vedeam prea bine ce. Ca în bancul cu „am început să văd puțin cu ochiul stâng”.
A doua zi – sâmbătă – aveam curs. De Storytelling. Cu cea mai tare profă de aşa ceva ever! Care îmi spusese că „şi mie la 39 de ani a început să mi se schimbe viața. Stai să vezi cum la anu’ o să ai vise împlinite de nici nu gândeşti acu’!” Gură aurită, clar!
Şi am făcut cursul la care am scris. Flash backs grămadă! Ce mi-a mai plăcut! Ete că, de fapt, abia acum începeam „să văd puțin cu ochiul stâng”.
Şi nițel mai apoi, m-am luminat de tot la lumina soarelui care e ea, my very own Tony Robbins în variantă feminină. Care ea mi-a zis doar că „eu atâta ştiu: că tu tre să predai tango şi să scrii, că faci astea divin”.
Mno, că la doi ani de atunci, şi din cauza, dar mai ales datorită unor oameni (nu aceiaşi) cu mega roluri în viața mea, povestea mea are – în sfârşit – un sens şi eu o valiză de bucurii.
PS: şi da, acum organizez evenimente (care nu-s nunți, botezuri, cumetrii) şi scriu. Aia cu tango încă nu pare să revină în cărți, da’ io niciodată nu mai zic niciodată – Corina R.

Te-a prins și vrei mai mult, așa-i? Atunci ia de citește și articolul scris de Ligia pe blogul nostru la provocarea asta cu 13!

Exercițiu de scriere: 13