Exercițiu de scriere: Continuați povestea „Afară ploua cu…”

Unul dintre cel mai des întâlnite moduri de stimulare a creativității, de dezvoltare a imaginației și de inspirație pentru scris este exercițiul prin care trebuie să continui o poveste de la o situație dată. Într-o zi ploioasă, i-am provocat pe membrii grupului The Writing Nest să pornească de la expresia „Afară ploua cu…” și să continue singuri povestea, așa cum vor. Iată ce a ieșit!

Afară ploua cu…

… cerneală fosforescentă pentru a lua amprenta din buricele degetelor. Cu fiecare tastă apăsată, litera strălucea și se umfla în pene că a fost iar și iar aleasă, să formeze câte un cuvânt și apoi o propoziție care să curgă mărunt și sigur ca ploaia septembrică și ușor iritantă de schimbarea bruscă de temperatură. – Ioana

… iubire. Respir iubire, inspir și expir iubire, sunt iubire.
Deși udă până la piele, simt cum mă părăsește frica. Sunt ca un fulg și alerg prin ploaie lăsându-mi toate grijile, fricile și neputințele lui, Universului. Simt clipa, simt picăturile de ploaie și privesc orașul din bula mea colorată. Mă bucur pentru că sunt aici, acum. Apreciez starea-mi colorată și veselă într-un oraș gri căruia îi dăruiesc zâmbetul meu. Ploaia-mi spală fața cu apă vie, dăruindu-mi Frumusețea omului fără griji. – Ingrid

… toată setea pământului. Începuse ușor, cu câțiva stropi înghițiți în grabă de bulgării noduroși ca niște buze pârlite de arșița soarelui. Apoi cerul s-a deschis în cascade repezi, pe care pământul le-a băut prin toate gurile însetate, până când apa i s-a întins pe față, i-a acoperit ridurile și le-a transformat în zâmbete. – Ligia

… milioane de confetti. Pocnind unul după altul, baloanele umplute cu bucățele de texte salvate de la Distrugerea Cărților Tipărite revărsau peste lume rămășițele unor vremuri în care oamenii crezuseră că sursa cunoașterii se afla în paginile mirosind a cerneală. Era singura zi din an când puteau atinge materialul numit “hârtie”, și nu avea să piardă acea întâlnire cu trecutul. Își afundă cu nerăbdare mâinile în acele cuvinte sfâșiate care refuzau să moară. În timp ce umple sacul numărul 11 ce îi fusese repartizat, reconstituie gânduri, sentimente, destine. Săr-bă-toa-rea con-ti-nu-ă. – Florentina

… bomboane. Cu bomboooane! Atâtea sortimente, atâtea culori! Închizi ochii pentru o clipă, fiind recunoscătoare pentru momentul pe care-l trăiești. Și pentru dulceața din aer. Visai tu vreodată că aerul va mirosi a fragi? Copilului din tine îi vine să țopăie de fericire! Dar nimeni nu vrea bomboane strivite așa că, deocamdată, stai locului. Și nu te mai miri. Trăiești momentul. Afară plouă cu bomboane. De toate felurile.
Iar punga pe care ai uitat-o în buzunar te va ajuta să strângi suficiente pentru toți copiii de la grădiniță. Deja vezi încântarea pe fățucile lor moi, ca de plastilină. Îi și auzi vorbind:
– Doamna, doamna, dar mie mămica nu-mi dă voie să mănânc dulce prea mult.
Sau:
-Doamna, ești plințesa mea de zahăr plefelată!
Sau:
-O voiam eu p-aia cu cireșe!!!!
Tu o să-i privești pe toți cu atenție, cu zâmbetul lung, desenat de cei 10 ani de când ești educatoare și apoi o să te gândești de câte ori o să te speli pe cap de la atâta ploaie cu bomboane, că umbrela ai pierdut-o printre praline cu căpșuni și bomboane de ciocolată. – Sorina

… lacrimi. Lacrimi de bucurie, lacrimi de dor și lacrimi mai vechi, neplouate niciodată. Uneori, la vreme de sărbătoare plouă cu Lacrima lui Ovidiu. Și toate lacrimile ce cad udă fețele noastre uscate de arșița vieții. Mai plouă uneori cu lacrimi colorate de hohote râs. Le recunoști de cum ajung pe vârful limbii și le simți gustul gâdilicios al bucuriei. Plouă cu lacrimi și noi ne umplem ochii cu ele. – Galia

Acum e rândul tău să faci cuvintele să curgă și să plouă cu…

Exercițiu de scriere: Continuați povestea „Afară ploua cu…”