Ghidul antreprenorului începător

44.00 lei

PRECOMANDĂ

În 2004, instituția la care lucram m-a anunțat că, dacă vreau să-mi încasez salariul, trebuie să-mi fac firmă. Habar n-aveam ce-nseamnă asta. Aveam puțin peste 20 de ani și fusesem educată să nu contest autoritatea, așa că m-am conformat fără să comentez. Evident, firma a falimentat la scurt timp după ce mi-am terminat contractul cu instituția respectivă. Am făcut toate greșelile pe care le puteam face pentru că n-a existat nimeni la vremea aia care să-mi explice ce înseamnă să administrezi o firmă cu atât mai puțin să construiești o afacere.

Afacerile vin și pleacă. Afacerile cresc, stagnează sau mor subit. Afacerile zboară în sus sau în jos.

Livrare începând cu data: 10 decembrie 2019
Categorie:

Descriere

În 2004, instituția la care lucram m-a anunțat că, dacă vreau să-mi încasez salariul, trebuie să-mi fac firmă. Habar n-aveam ce-nseamnă asta. Aveam puțin peste 20 de ani și fusesem educată să nu contest autoritatea, așa că m-am conformat fără să comentez. Evident, firma a falimentat la scurt timp după ce mi-am terminat contractul cu instituția respectivă. Am făcut toate greșelile pe care le puteam face pentru că n-a existat nimeni la vremea aia care să-mi explice ce înseamnă să administrezi o firmă cu atât mai puțin să construiești o afacere.

Afacerile vin și pleacă. Afacerile cresc, stagnează sau mor subit. Afacerile zboară în sus sau în jos. Atunci când mor, afacerile pot lăsa datorii sau nu. Sau victime. Însă cel mai important lucru, afacerile sunt făcute de oameni, pentru oameni și cu oameni. Iar lucrul acesta nu trebuie să îl uităm niciodată.

Nu e deloc simplu să fii la început de drum, mai ales că nimeni nu se așteaptă să te pricepi la tot ce presupune o afacere. Pentru asta există specialiști cărora să le ceri ajutorul. Unul dintre ei este contabilul tău. Altul e omul care te va ajuta să comunici, pentru că nu e suficient să ai o afacere dacă tu ești singurul care înțelege cu ce se ocupă compania ta.

Dragă antreprenorule începător, ghidul de față este abecedarul tău. Un instrument util atunci când înveți să-ți administrezi și să-ți comunici corect afacerea.

Ghidul antreprenorului începător

Informații suplimentare

Autor

Liviana Tane, Valentina Saygo

Editura

The Writing Journey

Anul apariției

2019

Număr pagini

220