Newsletter 8 (19.12.2019)

 

Bună dimineața,

Moș Crăciun e aproape gata să coboare pe horn. Mai e atât de puțin! Poate nu ajungeți  să citiți tot newsletter-ul, așă că vă urăm din primele rânduri cele mai frumoase sărbători, cu multă căldură și oameni dragi alături!

Între timp

În continuare #ReadingisCool

Marea provocare începe din ianuarie. Pe locuri, fiți gata…

Vă va plăcea, cu siguranță!

Fiți mândri că citiți, it’s all about the readers.

https://www.facebook.com/readingisreallycool/

Am vrea să spunem că se termină anul și că portofoliul editurii noastre numără deja 3 cărți. Suntem tare mândre de ele.

MagicHOME – Magia e în fapte

MagicHOME este povestea unei bunătăți colective remarcabile și a fiecăruia dintre oamenii care au făcut-o posibilă doar cu ajutorul unui scaun pus într-o vitrină în inima Bucureștiului. O carte cumpărată e un strop de magie în plus.

Ghidul antreprenorului Începător

Valentina Saygo și Liviana Tane și-au unit forțele și au creat acest minunat, dar mai ales util ghid. “Am făcut toate greșelile pe care le puteam face pentru că n-a existat nimeni la vremea aia care să-mi explice ce înseamnă să administrezi o firmă, cu atât mai puțin să construiești o afacere. Iar acum dau mai departe, ca să le fie altora puțin mai ușor.”

Ghidul Scriitorului Începător

Nu e un manual în sensul propriu al cuvântului și n-am pretenția că o să revoluționeze în vreun fel industria scrisului. Nu mă adresez profesioniștilor – ei știu deja să scrie – ci celor care au visat, cel puțin o dată, că într-o zi ar putea să scrie o carte. Chiar dacă n-o vor scoate niciodată din sertar decât pentru familie și prieteni, povestea tuturor merită cuvintele potrivite. Noi toți suntem povești.

……………..

Exercițiu de imaginație

Peste 200 de ani, Moș Crăciun Autentic (MCA) va avea foarte  multă concurență, toate brand-urile, ONG-urile, OG-urile, persoanele fizice și evident influencerii  se vor întrece să bucure copiii. MCA a obosit și parcă ar vrea să se retragă din industrie.

Trecând prin centrul orașului, o tânără la metrou îi înmânează un pliant ce promovează reconversia profesională.

Care ar putea fi noua meserie a lui Moș Crăciun Autentic?

…………………………………………………….

Trimite-ne o continuare și, cine știe, poate devine parte din poveste.

……………………………

Sunt vii? Respiră?

Nu vă speriați, este vorba despre personaje. Cum se face că unele au viață proprie, respiră, vibrează, iar altele sunt ca niște marionete stereotipice în mâna unui autor?

Poate articolul de mai jos aduce un pic de lumină.

https://www.writerswrite.com/journal/left-right-left-right-character-2004

………………………………

Ghost writing

Andrew Crofts este cel mai bine plătit ghostwriter per proiect.

Tariful lui atinge 6 cifre în lire sterline și declară “că ținând cont că un ghostwriter nu trebuie să inventeze intrigi sau să facă cercetări pe termen lung, este perfect plauzibil să scrie 4 cărți pe an.”

Mai multe despre Andrew Crofts în articolul de pe site-ul nostru.

Mulțumim că ați ajuns până aici. 🙂😇😊😌

Ne “reauzim” pe 2 ianuarie! Să vină un an binecuvântat!

Nu uitați, #ReadingisCool!

Newsletter 8 (19.12.2019)