William Faulkner – un model de perseverență

Născut la 25 septembrie 1897 în Mississippi, William Faulkner (numele tatălui său fiind Falkner, pe care și l-a schimbat mai târziu) s-a remarcat în domeniul literaturii, câștigând de două ori Premiul Pulitzer și o dată Premiul Nobel.

William a fost un copil care nu a avut doar șansa de a purta darul scrierii în sânge, ci a primit un impuls de la bunica și mama lui, care i-au oferit o educație plină de creativitate și artă. De aceea, la vârsta de 12 ani, băiatul a început să scrie poezii, antrenamentul acesta fiind temelia pentru prima carte publicată, „The marble faun”, o colecție de poezii, tipărită în 1924. Așa cum spuneam, caracterul genial și-a spus cuvântul încă din adolescență, când s-a lăsat de liceu. Însă fără a pierde timpul, a început să citească, mai întâi singur, apoi cu ajutorul lui Phil Stone, un prieten de familie care îi oferea cărți, reviste, dar care i-a fundamentat cultura generală, prin discuții despre drept.

De-a lungul vieții a făcut parte din Forțele Aeriene din Canada, apoi din British Royal Air Force, pe postul de cadet pilot, perioada războiului fiind una din sursele de inspirație pentru poeziile dramatice și desenele pe care le-a făcut în timpul facultății, dar și mai târziu când și-a scris primele romane, printre care și Soldiers’ Pay  (1926). Nici studenția nu l-a atras prea mult, renunțând și la facultatea din New York pe care o urma. A lucrat apoi, pentru o perioadă scurtă de timp, într-o librarie din New York, după care s-a întors la Oxford unde locuiau părinții lui. Acolo a lucrat la oficiul poștal al universității, însă destinul îi tot transmitea mesajul, că orice meserie ar avea, nimeni și nimic nu îi va inlocui pasiunea pentru scris.

William Faulkner a avut un stil de a scrie destul de greu de digerat, lucru care s-a văzut de-a lungul carierei sale, primele romane fiind refuzate de mulți editori. Însă, din anul 1929, când în sfârșit i-a fost publicat romanul The Sound and the Fury, cariera lui de scriitor a început cu adevărat. Și-a cumpărat o casă în Oxford, iar împreună cu soția și fiica lor a locuit acolo, cu excepția perioadelor când trebuia să meargă la Hollywood pentru a scrie scenarii de film, această activitate fiindu-i utilă din cauza lipsei de bani, chiar dacă nu îi plăcea atât de mult.

Cu toate că A fable (1954) și The Reivers (1962) sunt cărțile care l-au făcut cunoscut prin câștigarea Premiului Pulitzer, acestea sunt mult mai greu de înțeles și de aceea nu au fost atât de apreciate în rândul publicului, precum: Ambalsom! Ambalsom! (1936), A rose for Emily and other stories (1930), trilogia Snopes (1959) și Go down, Moses (1942).

Având ca sursă de inspirație anii pe care i-a petrecut în Primul Război Mondial, prima carte a lui William Faulker câștigătoare a Premiului Pulitzer, dar și a National Book Award (1955) a fost A fable. La început, cartea a primit o serie de comentarii atât pozitive, cât și negative, cu toate că scriitorul a considerat-o o capodoperă literară, după un deceniu în care s-a documentat și a scris. Recent, criticii au remarcat importanța acestei lucrări istorice.

A doua carte câștigătoare a Premiului Pulitzer este The Reivers, carte pe care a scris-o cu o lună înainte să moară, fiind o comedie de succes, un gen surprinzător pentru stilul de scris al lui Faulkner. Acțiunea începe în zona rurală din Mississippi, acasă la familia Priest, cei trei „eroi” ai poveștii fiind Lucius, băiatul familiei și cele două ajutoare ale tatălui său, Boon și Ned. Cei trei sunt lăsați singuri acasă, ceilalți membri ai familiei fiind plecați la înmormântarea bunicului. Aceștia decid să se plimbe cu mașina familiei și pleacă spre Memphis, drumul neasfaltat reprezentând un prim obstacol al călătoriei lor.

Una dintre lecțiile pe care le-a învățat William Faulkner este aceea de a persevera în munca pe care o faci, fără să renunți la primul obstacol. A lăsat chiar și un cuvânt de învățătură pentru tinerii care vor să se apuce de scris: “Read, read, read. Read everything — trash, classics, good and bad, and see how they do it. Just like a carpenter who works as an apprentice and studies the master. Read! You’ll absorb it. Then write. If it’s good, you’ll find out. If it’s not, throw it out of the window.”

 

Maria Tristiu

Resurse:

https://www.britannica.com/biography/William-Faulkner

https://www.youtube.com/watch?v=M-L0Rp8a6qM

https://www.goodreads.com/author/show/3535.William_Faulkner

https://www.nobelprize.org/prizes/literature/1949/faulkner/biographical/

https://www.goodreads.com/book/show/863348.A_Fable

 

William Faulkner – un model de perseverență