[Interviu] Roxana Drăgănuță: Cum am scris prima mea carte – Cu documentare, muncă și ajutorul unui editor profesionist

Roxana Drăgănuță a început un curs de scriere creativă cu Liviana Tane în 2020, apoi, din ianuarie 2021, s-a înscris la cursurile de scriitură de la The Writing School. Pe toată perioada izolării, când a trebuit să stea departe de afacerea ei, un bazin de înot pentru copii din Brașov, a scris. Îndrumată la fiecare pas de editorul ei, încurajată de colegele de „clasă”, sprijinită de familie, Roxana își lansează acum, la peste 40 de ani, primul său roman. Se numește Selkie, este disponibil pentru precomandă la The Writing Journey începând cu 1 septembrie și de abia așteaptă să ajungă în biblioteca, în mâinile și în inimile voastre.

Cum a început relația ta cu scrisul și cum a evoluat ea de-a lungul anilor?

Iubesc cărțile și poveștile de când mă știu. Am crescut cu cărți, tatăl meu este pasionat de istorie, iar istoria este o poveste pentru mine.

Cu scrisul am cochetat în adolescență o vreme. Printr-a VIII–a, am scris o povestioară SF pentru care am primit un premiu la un concurs de scris organizat între școlile generale din Brașov.

Apoi, în liceu, am tot schimbat profesoarele de română și nu a stat niciuna suficient cât să ne stârnească vreunuia dintre noi pasiunea pentru scris, deși le-am plăcut mult pe toate. Am rămas cu plăcerea lecturii și m-am dus la Litere, dar și aici pasiunea mea a rămas ascunsă.

Până când am hotărât să explic pe pagina de Facebook a școlii mele de înot de ce fac anumite lucruri în felul în care le fac. Am considerat că le este de ajutor clienților să ne înțeleagă metoda de lucru. Îmi place și acum să fac asta și, din când în când, scriu mici texte legate de stilurile de înot, ordinea predării mișcărilor, ce se întâmplă cu simțurile noastre în apă, cu echilibrul și altele. Așa am redescoperit că îmi place să scriu.

Apoi am întâlnit-o pe Liv, mi-a plăcut mult de ea și la cursurile ei și, când s-a strâns o mână de fete din Brașov pentru un curs de scriere creativă, m-am înscris. Mi-a plăcut atât de mult, încât atunci când a zis că înființează The Writing School, mi s-a reaprins pasiunea de a scrie poveștile mele. Și nu regret deloc, pentru că învăț o mulțime de lucruri noi.

Care a fost momentul în care ai conștientizat că vei scrie și vei publica o carte? Cum a fost?

Cursul de scriere creativă a început în 2020, în martie, cu întrebarea lui Liv: „Despre ce vrei să scrii?” Am bâjbâit o grămadă, am zis că vreau să scriu o poveste despre acceptare, nici eu nu știam de care sau a cui, apoi o poveste pentru copii, dar pe măsură ce tot ne jucam cu texte, Liv a zis că nu editează cărți pentru copii și m-a deturnat de la planul inițial.

Nu știam cum să structurez un roman, scriam așa, de dragul poveștii și începuse să îmi placă din ce în ce mai mult scrisul în sine. Și Liv a început: pune personajele în conflict, dă-le convingeri puternice, pune-le în situații limită, fă aia, fă ailaltă. Și m-am trezit că povestea cu care mă jucam începe să prindă o structură, că are subiect, personaje conturate și transmite ceva. Sper să creadă și cititorii mei același lucru😊.

Când Liv a zis că, dacă o termin, mi-o publică, întâi am fost foarte fericită, apoi m-am apucat panica. O să le placă oamenilor, ce-or să spună despre ea, vreau să îi dau drumul în lume? Și pot continua cu nesiguranțele o mie de pagini. Încă mi-e frică, dar sunt și fericită. Mi-e frică, pentru că nu știu cui îi pasă ce am eu de spus, pentru că știu că încă mai am muuuuult de învățat. Dar și faptul că nu tuturor o să le placă, or să o critice, e tot o lecție, nu?

Știu că sună a clișeu, dar eu cred că este adevărat: orice experiență este o lecție nouă și rămâi cu ceva la final. Și apoi e în regulă să nu avem toți aceleași opinii, căci asta face viața interesantă și frumoasă. „Suntem cu toții diferiți. Din fericire” zice un slogan, iar eu sunt de acord, căci altfel ne-am plictisi îngrozitor.

Sunt fericită că a ieșit din mâinile mele și imaginația mea ceva ce mi-a plăcut să construiesc. Și pentru că mi-am redescoperit pasiunea pentru scris, căci pe cea pentru citit nu am pierdut-o niciodată.

 

Ce a spus și cum a reacționat familia ta când a aflat că vei scrie o carte?

Fiica mea și soțul meu au știut. Recunosc, i-am terorizat un pic de-a lungul procesului. Mai ales pe soțul meu. Bine, un pic mai mult pe el😊. Îmi ascultă cu stoicism toată turuiala. Dar el e echilibrul meu și când sunt pierdută prin pădure, mă ajută să ies.

Ai mei sunt obișnuiți să mă pierd printre cărți, așa că nu a fost vreun șoc. Și-au amintit de povestioara mea de la 14 ani.

Ne dezvălui un pic despre ce este vorba în Selkie, primul tău roman?

Când am început proiectul, nu m-am gândit că subiectul o să fie unul actual, dar povestea mea s-a transformat într-una despre ce îi facem Pământului noi, oamenii. Și despre posibilitatea ca totul să se întoarcă împotriva noastră. Deja se întoarce, din punctul meu de vedere.

Cpt. Paul Watson, fondator al ONG-ului pentru conservarea vieții marine SEA SHEPERD, spune că „Pământul este o navă spațială și, ca orice navă, are un sistem de susținere a vieții, întreținut de echipaj. Ca orice navă, are și pasageri, care nu contribuie cu nimic la întreținerea navei. Echipajul produce oxigen, hrană și curăță după pasageri. Problema este că pasagerii ucid echipajul”. În cartea mea, o parte din echipaj se revoltă împotriva situației actuale.

Cum vezi omul care citește Selkie? Pentru ce tip de cititor crezi că se potrivește cel mai bine?

Mi-aș dori ca cititorul meu să fie curios și iubitor de povești, orice formă ar avea ele. Romanul meu s-ar încadra în categoria fantasy, dar este pentru oricine dorește să îl citească, bineînțeles.

Ce ți-ai dori să spună și cu ce ți-ai dori să rămână oamenii după ce citesc Selkie?

Că e minunată. Glumesc. Nu știu, dar sper să își dorească să aibă mai multă grijă de ce este în jurul lor, pentru că eu cred că fiecare ființă din lumea asta este importantă și își are locul ei sub soare, oricât de naiv și de idealist sună. Avem nevoie de biodiversitate ca să supraviețuim și să ne îmbunătățim calitatea vieții, care nu stă în posesiuni materiale. Căutăm disperați viață dincolo de planeta noastră, dar nu o cunoaștem suficient pe cea de acasă sau o ucidem cu indiferența și nepăsarea noastră.

În urma unor analize întinse pe ultima sută de ani, specialiștii au ajuns în sfârșit la concluzia că oceanele încep să moară, iar fitoplanctonul pe care îl ucidem prin poluare și vânarea balenelor ne oferă mai mult de 50% din oxigenul planetei. Rezerva de pește s-a redus cu 30% și continuă să scadă. Ghețarii de vară de pe planetă și-au redus masa cu 40%. Tăiem 15 miliarde de copaci anual. Prin exploatarea apelor continentale, am distrus 80% din populația vietăților de apă dulce. 50% din terenul fertil al planetei este cultivat și îl exploatăm până îl vom ucide complet. 70% din păsările planetei sunt domestice, în special găini. Oamenii reprezintă o treime din greutatea mamiferelor de pe pământ. 60% sunt doar animale pentru hrană.

Suntem în vârful lanțului trofic, dar asta nu ne îndreptățește să ucidem tot în jurul nostru.

De ce o carte pe acest subiect? De unde a venit ideea?

Am vrut să scriu un roman fantasy, căci îmi place mult genul. Am început un fel de Mica Sirenă, dar Liv m-a deturnat de la planul inițial și am ajuns la „să salvăm planeta”. Pe măsură ce m-am tot documentat, am ajuns unde am ajuns. Așa mi-a venit ideea: documentându-mă.

Ce te leagă de apă? Cum a început pasiunea ta pentru apă și pentru înot?

Păi, o iubesc pur și simplu. Dedesubt se face liniște, iar eu iubesc liniștea. Nu știu cum am învățat să înot.

Nu știu să fi avut vreodată teamă de apă, așadar probabil că mi-a plăcut la început. Nu am fost un sportiv bun, nu o să mă găsiți pe nicăieri. Fratele meu, care a făcut și el înot și cu care am lucrat când am deschis școala de înot, m-a făcut să mă îndrăgostesc de meseria asta. Și copiii, care îmi plăceau oricum. Eu sunt absolvent de Litere, așa că tot cu copii aș fi lucrat. Apoi mi s-a părut interesant să lucrez cu bebeluși în apă și am învățat italiană, ca să mă pot învăța în Italia cum să lucrez cu ei. Am de-a face cu două dintre lucrurile pe care le iubesc: apa, care pentru mine e viață, și copiii pe care îi ador pentru sinceritatea, candoarea, naturalețea și dezinvoltura lor.

Povestește-ne un pic despre procesul de scriere al cărții. Cât timp ți-a luat să scrii cartea asta și când ai apucat să scrii pe lângă cursurile de înot pe care le ții, cursurile de scriitură la care participi și, bineînțeles, timpul pentru tine și familie?

Cursul de scriere creativă a fost separat de școala actuală. Și eu la acest curs am început să scriu cartea. M-am înscris înainte să înceapă nebunia asta cu pandemia, dar cursul a început la finalul lui martie 2020, cu două săptămâni după începutul pandemiei. Piscina a fost închisă până anul acesta, în iunie, din cauza restricțiilor impuse de guvern, așa că am avut puține lucruri care să mă distragă, sincer. Nu am copii mici, fiica mea are 21 de ani și studiază deja departe de casă. Când am reluat activitatea, cartea era aproape gata, am mai avut de lucru doar la final.

N-aș putea spune că am un ritual anume. Scriu când pot și mă străduiesc să scriu sau să mă documentez zilnic, chit că am la dispoziție doar 15-20 de minute. De obicei, ideile îmi vin pe măsură ce mă documentez, doar că la mine documentarea durează de o viață, căci mereu mi-a plăcut să citesc atât ficțiune, cât și non-ficțiune.

 

Cum te-au ajutat cursurile de scriitură de la The Writing School pe care le-ai început în ianuarie 2021?

Nu sunt prietenă bună cu organizarea ideilor, așa că The Writing School la asta m-a ajutat în primul rând. Apoi m-a ajutat să înțeleg structura poveștilor și mă ajută să decid cât din documentare să folosesc atunci când scriu. Dacă e prea mult, plictisești cititorul, iar dacă este prea puțin, îl frustrezi. Eu nu vreau să fac nici una, nici alta. Dar drumul abia a început. Mai am foarte mult de lucru. Mult, mult.

Ce înseamnă pentru tine un scriitor de succes?

Cel care scrie pentru că nu poate fără scris și care reușește să își păstreze cititorii vreme de multe cărți. Și care îl poate face pe cititor să își dorească să nu lase o carte din mână. Sper să ajung și eu să se vadă că îmi iubesc poveștile și cititorii, la fel de mult cum iubesc meseria pe care o am acum.

Te gândești deja la subiecte pentru următoarele tale cărți?

Lucrăm deja în cadrul școlii la un nou proiect. Ar fi frumos să devină un alt roman. Tot ce pot spune acum este că n-o să fie tot fantasy, dar nu știu încă unde să-l încadrez.

Ce sfaturi ai pentru cei care vor să scrie o carte, dar nu știu de unde să înceapă?

Talentul nu ajunge. Îți trebuie muncă. Multă. Una dintre scriitoarele mele favorite de fantasy este Nora K. Jemisin și spune că cititorul vede într-un roman doar vârful iceberg-ului. Restul muncii scriitorului este sub apă. Așa este și la mine. Din SELKIE am tăiat cinci personaje și cam 200 de pagini, căci nu își mai aveau sensul în economia poveștii. Am fost întrebată de colegele mele de la școală dacă nu mi-a părut rău după atâta muncă. Ba da, aș fi păstrat tot, dar nu s-a putut. Și nu consider că am pierdut ceva, ci că am câștigat experiență în scris.

Fără Liv, profesorul și editorul meu, nu mi-aș fi redescoperit, probabil, pasiunea pentru scris. Eu așa am funcționat. Am avut nevoie de un profesionist să mă ajute. Și cred că un profesionist te poate ajuta mult. Liv, căci vorbim despre ea, nu o să îți vândă vreo rețetă fermecată, care te transformă în vreun laureat al premiului Nobel pentru literatură, în Hemingway, Tolkien sau mai știu eu cine. Dar poate vedea pădurea de copaci și te poate ajuta să regăsești drumul pierdut. Nu îți va spune niciodată ce să scrii și cum să îți scrii cartea, dar te va ajuta să îmbunătățești unde este nevoie. E luminița de la capătul tunelului.

Acesta nu este neapărat un sfat, așa am făcut eu. Și nu regret.

***

Fără de regrete vei fi și tu când te înscrii la cursurile de scriitură The Writing School și, după ce absorbi tot ce e de absorbit, îți poți vedea cartea scrisă și publicată. Înscrierile pentru o nouă grupă de cursanți încep în octombrie, așa că fii cu ochii pe pagina de Facebook The Writing School.

 

[Interviu] Roxana Drăgănuță: Cum am scris prima mea carte – Cu documentare, muncă și ajutorul unui editor profesionist