Reading is Cool – finalul provocării. Cine sunt câștigătorii

Se spune că, dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, poți să-i povestești despre planurile tale. Am zâmbit prima oară când am auzit vorba asta, dar tot Dumnezeu a râs mai tare. Și totuși, ne-a mângâiat blajin pe creștet și ne-a dat voie să ne ajustăm din mers.

Dacă viața nu ne-ar fi făcut alte planuri, asta ar fi fost o perioadă cu mari emoții. În mod normal, ar fi trebuit să facem pregătiri pentru Ziua Națională a Cititorului, pentru care eram gata să susținem o lege în Parlament și să organizăm o mare sărbătoare a iubitorilor de carte. N-am abandonat ideea și n-am schimbat nici ziua – îi dăm o șansă nouă lui 13 iunie, doar că-l mutăm cu un an mai încolo.

La provocarea noastră însă n-am renunțat. Nici noi, nici voi.

Povestea a început ca un pariu cu noi, apoi cu voi, apoi cu restul lumii. Spre marea noastră bucurie, pare că suntem cu toții câștigători: grupul Reading is Cool – the Challenge  numără azi peste 1.700 de cititori care ni s-au alăturat în jumătate de an. Dintre ei, 99 au completat chestionarul de înscriere în concurs și încă 107 au lăsat comentariul prin care confirmau înscrierea la postarea din pagina de Facebook Reading is Cool în care anunțam lansarea provocării, pe 1 ianuarie 2020. Asta ca să nu-i mai punem la socoteală și pe cei care au mărturisit că ni se alătură doar pentru bucuria lecturii, fără să-și dorească să intre în concurs. Ne-au intrat, în schimb, în suflet!

Matematica simplă spune că, dacă fiecare dintre ei ar fi citit cele 10 cărți propuse de noi, statisticile ar trebui să înregistreze cel puțin 2.060 de cărți citite de români. Da, acei români despre care tot statisticile spun că sunt cei mai leneși cititori din Europa. Sincer, ăsta a fost de fapt motivul care ne-a determinat să lansăm cea mai amplă campanie de mulțumire dedicată cititorilor din România: vrem să distrugem un mit, pentru că ei, cititorii, există și nu sunt nicidecum o specie pe cale de dispariție. Dimpotrivă!

Sigur, calculul de mai sus e o convenție și are o mulțime de variabile, dar efectul e incontestabil: am creat o comunitate vie de prieteni entuziaști, pentru care fiecare 1 și 15 ale lunii (adică zilele în care anunțam noile titluri) erau așteptate cu bucuria cu care-l așteaptă copiii pe Moș Crăciun. Vreme de 5 luni, am propus 10 titluri:

 

  1. Istoria Albinelor, de Maja Lunde
  2. Învățare, de Tara Westover
  3. 1984, de George Orwell
  4. Corecții, de Jonathan Franzen
  5. Numărul 11 sau Mărturii despre nebunie, de Jonathan Coe
  6. Să nu râzi!, de Raluca Feher
  7. Middlesex, de Jeffrey Eugenides
  8. De veghe în lanul de secară, de J.D. Salinger
  9. Povestea lui Orișicine, de Philip Roth
  10. Dulcele Bar, de J.R. Moehringer

Apoi, pentru că ne-am dorit să ne cunoaștem și mai bine, din luna mai am lansat și #Reading is Cool – The Book Club, primul grup de lectură online pentru cititorii timizi și uituci (cine-a fost măcar odată acolo știe despre ce vorbesc). Ne vedem de două ori pe lună, lângă un pahar cu ce vrea fiecare și (nu) vorbim despre cărțile din provocare.

Ce trebuia să faceți voi? Simplu:

  1. Să vă înscrieți în competiție printr-un singur comentariu la postarea care anunța competiția de pe pagina de FB Reading is Cool sau să completați formularul de înscriere în concurs. Nu era nevoie să vă înscrieți pentru fiecare carte, o singură dată era suficient.

  2. Vă puteați alătura oricând provocării, condiția era să citiți toate cele 10 cărți propuse, până la 1 iunie 2020.

În schimb, noi:

  1. Organizam în perioada 1-10 iunie o preselecție online cu întrebări din cele 10 cărți citite.

  2. Îi invitam pe cei care treceau de preselecție la Reading Marathon de Ziua Națională a Cititorului, pe 13 iunie 2020, unde ar fi intrat în marea finală pentru un premiu special: primii 10 câștigători primeau câte un loc în Reading Retreat în Toscana (timp de o săptămână în august 2020), cu toate cheltuielile acoperite.

*Regulile* distracției erau relaxate, dar extrem de importante:

–          Nu te lăuda că ai citit dacă nu s-a întâmplat!

–          Ai încredere în grupul Reading is Cool, întrebările tale își pot găsi răspuns.

–          Dacă nu ai citit o carte în timp util, nu dispera, găsește timp și recuperează.

–          HAVE FUN! READING IS SO COOL!

But then life happened 🙂 Și pentru că nici măcar noi nu puteam să anticipăm pandemia COVID-19, a trebuit să ne adaptăm. Nu am renunțat la provocare, am dus-o până la capăt așa cum am stabilit, iar acum putem să tragem linie și să raportăm:

  • 11 cititori au dus încheiat provocarea cu succes și au raportat 10 cărți cititie în termen.
  • 14 au citit 9 cărți.
  • 4 au citit 8 cărți.
  • 10 au citit 7 cărți.
  • 3 au citit 6 cărți.
  • 5 au citit 5 cărți.
  • 6 au citit 4 cărți.
  • 7 au citit 3 cărți.
  • 1 a citit 2 cărți.
  • 1 a citit 1 carte.
  • O mulțime au citit pur și simplu!

Dintre cei 11 finaliști, una era colega noastră, Cristina, căreia îi mulțumim că ne-a reprezentat cu succes, dar pe care o premiem doar cu un prosecco rece, în spiritul corectitudinii 🙂 Dintre ceilalți 10, doar 7 au completat formularul de înscriere sau comentariul prin care acceptau oficial provocarea. Cum numărul lor este mai mic decât cel al locurilor scoase la bătaie, fără nicio altă selecție și cu încrederea că ați respectat Regula 1 (Nu te lăuda că ai citit dacă nu s-a întâmplat!), în spiritul sincerității și al încrederii absolute anunțăm aici câștigătorii:

  1. Alina Bunescu
  2. Ines Dumitriu
  3. Teodora Căpățână
  4. Alina Gheorghiescu
  5. Diana Iordache
  6. Cristina Rîcu
  7. Gabriela Diana Chiriac

Cum adică ce-ați câștigat? Păi exact așa cum ne-a fost vorba: un loc în Reading Retreat Toscana. Doar că, forțați de zâmbetul lui Dumnezeu, o să mutăm aventura anul viitor, ca să ne putem bucura de ea așa cum se cuvine!

Pe cele 3 cititoare care au ”raportat” misiunea îndeplinită, dar nu s-au înscris formal în concurs (cu formular sau comentariu), le premiem cu cele 10 cărți din provocarea următoare, că doar n-o să ne oprim aici. Așadar:

  1. Ionela Grigorean
  2. Florentina Cristina Drăgoi
  3. Elena Radu

pe fiecare 1 și 15 ale lunii, din iulie până în noiembrie 2020, vor pleca spre voi cărțile lansate în ediția a doua a Reading is Cool – the Challenge.

Suntem recunoscători pentru aventura asta din care am învățat cu toții și le mulțumim tuturor celor care ne sunt aproape și care ne ajută să creștem. Dar mai ales și mai ales, mulțumim Aqua Carpatica, pentru discreția și încrederea cu care ne ții cartea-n mână!

Ne dorim să ducem povestea mai departe, cât mai departe, și să creștem împreună comunitatea cititorilor din România. Felicitări tuturor și rămâneți pe lângă noi: foarte foarte curând lansăm ediția următoare, pentru că Reading is soooo cool!

(Mulțumim pentru foto, Ioana Bostan)

Reading is Cool – finalul provocării. Cine sunt câștigătorii