Premiile Pulitzer

Cine a fost Joseph Pulitzer?

Poate că numele lui nu are o sonoritate atât de pătrunzătoare precum Leonardo da Vinci (sau Dicaprio), însă acest omuleț chiar a făcut niște lucruri demne de lăudat în viață.

De mic a fost educat în Budapesta, unde a urmat cursurile mai multor școli private, în limbile franceză și germană. Cu vitejie și poate puțină inconștiență, a încercat chiar să se înroleze în armată, însă i-a fost demonstrat repede că nu e făcut pentru asta, vederea slabă și sănătatea precară fiind barierele care i-au stat în cale. În ciuda impedimentelor, a reușit totuși să se înroleze, după care, odată ajuns în St. Louis, a avut diverse locuri de muncă, precum ospătar sau manipulator de bagaje. În tot acest timp, educația aleasă și-a spus cuvântul pentru că timpul liber era mereu alocat cititului și studierii în Biblioteca Mercantilă a orașului, unde își cunoaște viitorii angajatori, cei doi redactori ai ziarului german, Westliche Post. Acolo începe, de fapt, aventura lui Shakespeare (așa cum îi spuneau colegii) în lumea scrisului, la 25 de ani fiind deja, la rândul lui, editor.

După ce se însoară, reușește să câștige ziarele St. Louis Dispatch și St. Louis Post, pe care surprinzător le transformă în St. Louis Post-Dispatch. Odată ajuns director de ziar, acesta intră într-un Univers propriu, unde munca este pe primul loc, iar perseverența și dorința de a avea un cotidian cât se poate de provocator prin subiectele pe care le abordează, sunt pilonii ce stau la baza succesului său.

În scrierile sale, Pulitzer s-a axat în special pe corupția și neregulile care se petreceau în America acelor vremuri, fiind oarecum proiecția din viitor a faptului că multe dintre articolele câștigătoare ale premiului care îi poartă numele abordează teme de genul acesta. De fapt, un filmuleț marca National Geographic îl ilustrează într-o manieră oarecum comică, unde el însuși spune ce l-a determinat să scrie în acest mod. Dorința lui a fost în principal de a-i informa și pe oamenii „de rând” și cei săraci despre ce se întâmplă în țară, luptă pe care a dus-o prin trăirea simplului sentiment de empatie, născut din faptul că și el a trecut prin vremuri grele până să devină un om de succes.

Devenind deja un workaholic, Joseph nu s-a lăsat până când nu a cumpărat și ziarul The World, pe care l-a relansat foarte repede, urmând aceeași strategie ca la Post-Dispatch, însă ceea ce ignora tot mai mult era sănătatea, care avea de suferit. Cu toate acestea, tot prin intermediul ziarului a inițiat o strângere de bani cu ajutorul cărora urma să se construiască piedestalul pe care avea să fie așezată Statuia Libertății.

Un episod pe cât de dramatic, pe atât de previzibil s-a produs în momentul în care geniul Joseph Pulitzer a intrat într-o reală luptă cu William Randolph Hearst, cel care deținea New York Journal. Cei doi s-au întrecut în atacarea cât mai dură a Spaniei, cu dorința de a declara război, însă setea de a atrage publicul era atât de intensă, încât multe dintre informații erau mari exagerări. Aceste știri au luat numele de „yellow journalism”, fiind nimic altceva decât informații îmbrăcate și cosmetizate, cu titluri senzaționale.

Cu toate că a fost (se)dus de puterea pe care o avea în a scrie știri nemaiîntâlnite și spectaculoase, Joseph Pulitzer a demonstrat de-a lungul timpului că munca intensă, dorința permanentă de a se documenta și de a transmite informații consistente și reale și perseverența sunt ingredientele pentru a fi cel mai bun în activitatea pe care o desfășori.

Ce sunt Premiile Pulitzer și de ce s-au inventat?

Perfecționist din fire, Joseph Pulitzer și-a dorit ca după moarte, oamenii să își amintească de el drept un model al perfecțiunii și al muncii intense, ce dă roade. De aceea și-a dorit instituirea Premiilor Pulitzer, pentru a stimula și recompensa persoanele care se remarcă în domeniul în care activează, care își doresc să fie mereu cu un pas înaintea celorlalți și care își pun în minte să ajungă la excelență.

Având și un spirit anticipativ, jurnalistul a prevăzut că regulile vor avea de suferit de-a lungul timpului. De aceea, a instituit un consiliu de administrație care avea libertatea să modifice anumite aspecte, ceea ce s-a și făcut. Planul lui a fost acela de a fi acordate 4 premii în jurnalism, 4 în scrisori și dramă, unul pentru educație și 5 pentru mobilitați în străinătate, însă numărul acestora a crescut la 21 și subiecte precum poezie, muzică și fotografie au fost introduse în concurs. Una dintre doleanțele pe care Pulitzer le-a avut, a fost să nu se acorde premii dacă standardele de excelență nu sunt îndeplinite, fiecare membru al consiliului având posibilitatea să facă trei nominalizări.

Criteriile pentru participarea la concurs sunt la fel de riguroase precum ne-am obișnuit cu modul de informare și scriere ale lui Joseph Pulitzer. Pentru categoria jurnalism, articolele trebuie să fi fost publicate în ziare, reviste sau site-uri de știri din Statele Unite care publică regulat și care respectă cele mai înalte standarde jurnalistice. Pentru cărți, acestea trebuie scrise în general de autori americani, în afară de categoria Istorie, unde tema trebuie să aibă legătura cu Statele Unite, dar autorul poate avea orice naționalitate. De asemenea, nu se primesc cărți publicate pentru prima dată în Statele Unite pe parcursul anului și comercializate cu anumite tipuri de copertă (hardcover sau bound paperback). Pentru celelalte categorii, condiția de bază este naționalitatea americană.

Premiile în bani și medaliile diferă de fiecare categorie și sunt anunțate în luna aprilie de către președintele Universității Columbia, regulă instituită tot în testamentul lui Pulitzer, care a desemnat universitatea drept sediu al administrării premiilor.

 

Maria Tristiu

Surse:

https://www.pulitzer.org/page/history-pulitzer-prizes

https://www.pulitzer.org/page/2020-plan-award

https://www.britannica.com/topic/Pulitzer-Prize

https://www.pulitzer.org/node/13989

https://www.youtube.com/watch?v=1nshAsS_lkU

Premiile Pulitzer