Max Perkins – unul dintre cei mai mari editori americani

William Maxwell Evarts “Max” Perkins. Poate că numele lui nu vă spune nimic, dar fără el probabil că n-am fi auzit alte nume mari: Ernest HemingwayF. Scott Fitzgerald și Thomas Wolfe. Max Perkins este editorul care i-a descoperit și pentru asta îi vom fi mereu recunoscători.

Cu dublă specializare în economie și literatură, Perkins și-a construit cu grijă cariera, chiar de la început. A lucrat mulți ani ca reporter pentru New York Times, apoi, în anul 1910, s-a alăturat editurii Scribner, cunoscută la vremea aceea pentru colaborarea cu John GalsworthyHenry James și Edith Wharton.

Spre deosebire de colegii lui, Perkins nu se ferea să lucreze cu autorii debutanți. Dimpotrivă, și-a dedicat întreaga carieră ca să susțină scriitorii la început de drum (does it ring any bell?). Așa îl găsește, în 1919, pe F. Scott Ftizgerald. Inițial, nimănui nu i-a plăcut The Romantic Egotist, numele de lucru al primului roman a lui Fitzgerald. dar, Perkins a lucrat mult cu el la revizuirea manuscrisului, până când a fost acceptat de editură. Romanul a fost publicat în 1920 sub numele Dincoace de Paradis/This Side of Paradise și a marcat începutul unei noi generații de autori care va fi asociată cu Perkins.

Cultul risipei și alcoolismul scriitorului vor îngreuna relația dintre cei doi, dar Scott va beneficia întotdeauna de ajutorul editorului, mai ales în procesul de rescriere a cărții care avea să devină The Great Gatsby.

La rândul lui, Perkins l-a cunoscut prin intermediul lui Fitzgerald pe Ernest Hemingway, căruia i-a și publicat primul mare roman, Sărbătoarea continuă/The Sun Also Rises, în 1926. Succesul comercial al următoarei lui cărți, Adio, Arme a convins în sfârșit breasla editorilor să nu mai cârcotească împotriva noii generații de autori.

Cea mai mare provocare profesională cu care s-a confruntat a fost lipsa de disciplină a lui Thomas Wolfe, un scriitor compulsiv foarte atașat de fiecare propoziție. Pentru primul lui roman, Privește, înger, către casă/Look Homeward, Angel din 1929, Perkins i-a impus lui Wolfe să taie 90.000 de cuvinte, iar următorul roman, Of Time and the River, din 1935 a fost rezultatul unei lupte serioase ce a durat peste doi ani.

Deși reputația lui se leagă în principal, de numele celor trei, Perkins a colaborat cu mulți alții. A fost primul care a publicat J.P.Marquand și Erskine Caldwell. Și tot în urma recomandării lui Perkins, Marjorie Kinnan Rawlings a modificat The Yearling (1938) cu care a și câstigat Pulitzer Prize.

Penultima lui descoperire a fost James Jones, pe care Perkins l-a convins să abandoneze romanul autobiografic la care lucra și să scrie ceva ce a devenit From Here to Eternity (1951). Ultima descoperire a lui Perkins a fost Marguerite Young care și-a început uriașa carte Miss Macintosh, My Darling în 1947. Romanul mamut a fost publicat în 1965.

Din păcate, deja era foarte bolnav și a murit in iunie 1947, de pneumonie, fără să apuce să se bucure de succesul lui Bătrânul și Marea din 1952 care i-a fost dedicată.

Descris ca cel mai cunoscut editor al literaturii americane, Perkins mereu a încurajat pe toată lumea să scrie. A fost prieten, antrenor și poate cel mai mare susținător al tinerilor autori.

Ca fapt divers, s-au făcut două filme despre el. În 1983, Cross Creek care descrie relația  lui profesională cu Marjorie Kinnan Rawlings. A fost portretizat de Malcolm McDowell. Și drama biografică din 2016, Genius, unde Perkins a fost jucat de Colin Firth. Pentru când aveți vreme…

Max Perkins – unul dintre cei mai mari editori americani