De ce e important să rescrii, să rescrii, să rescrii

Arta scrierii stă în rescriere

Ți-am povestit în articolul trecut Cum se scrie de fapt o carte. Și tot acolo ți-am promis că revenim cu un articol separat, în care să îți povestim pe larg cum stă treaba cu rescrierea. Oh, rescrierea, această etapă din procesul de scriitură, atât de misterioasă și totodată atât de „bau-bau”. Azi ne ținem de cuvânt și „rescriem povestea rescrierii”.

Ce este rescrierea?

Înainte să vedem #CumSeFace, ar fi mai mult decât indicat să începem cu un soi de definiție, ca să înțelegem ce este și, mai ales, ce nu este rescrierea. Ei bine, rescrierea nu este același lucru cu corectarea, așa cum ar presupune majoritatea. După ce (crezi că) termini de scris cartea, adică prima variantă a ei, dacă începi să corectezi textul nu înseamnă că faci rescriere. Rescrierea nu e corectare de typos, pus sau scos de virgule, eliminat spații prea mari, verificat gramatica, tăiat litere în plus sau adăugat litere „mâncate”.

Rescrierea unui text înseamnă:

  • Eliminarea de cuvinte, paragrafe sau chiar capitole întregi. Da, știm că s-ar putea să te doară inima când le ștergi pur și simplu după ce ai muncit atât la ele, dar crede-ne pe cuvânt când îți spunem că uneori „mai puțin înseamnă mai mult”;
  • Adăugarea de cuvinte, paragrafe sau chiar capitole întregi. Da, sunt și momente în care e nevoie să umpli golurile, să adaugi întâmplări, personaje, detalieri. Se întâmplă de cele mai multe ori atunci când o acțiune se întâmplă foarte clar în mintea ta, dar uiți să o pui în forma aceea și pe hârtie. Sunt acele momente care unesc mai bine evenimentele din carte și care le fac mai clare pentru cititor. Sau poate îi dau cărții tocmai acea intrigă de care are nevoie;
  • Schimbarea ordinii de cuvinte, paragrafe sau capitole;
  • Transformarea unor paragrafe în dialog sau transformarea unui dialog într-un paragraf narativ;
  • Modificarea timpului verbelor;
  • Ștergerea repetițiilor;
  • Explicarea mai pe larg a unei scene;
  • Tăierea unui paragraf lung în mai multe propoziții scurte sau invers, în funcție de nevoia de ritm și de stilul poveștii;
  • Înlocuirea de cuvinte sau de nume cu altele mai potrivite.

Mai mult chiar, oricât de incredibil ar părea, rescrierea poate să însemne uneori chiar reconstrucția completă a unei povești atunci când, ajunsă la finalul draftului 1, îți dai seama că intriga nu stă în picioare. Sau cronologia nu e sincronizată cu evoluția personajelor sau a acțiunii. Sau relațiile dintre personaje nu sunt suficient de puternice. Sau lipsește tensiunea narativă.

Sunt o mie și unul de motive pentru care o poveste să scârțâie. Doar că tu, ca autor, ești adesea atât de atașat de personajele și evenimentele ieșite din străfundurile minții și sufletului tău, încât uneori rescrierea se poate dovedi un exercițiu frustrant și dureros. E foarte posibil să ai nevoie de ajutorul unui editor (sfatul nostru: dacă găsești unul bun, leagă-l de calorifer și asigură-te că nu te va părăsi niciodată, pentru că exemplarele de calitate sunt rare și greu de găsit).

Pe scurt, rescrierea este arta scrierii.

De câte ori rescrii?

Nu este un număr universal valabil la capitolul „de câte ori rescrii”. Rescrii până când iese ce trebuie. Când știi că e ce trebuie și că e gata să intre în tipar? Pur și simplu știi. Și va ști și editorul tău, care îți va da ok-ul final atunci când „copilul” tău e pregătit să iasă în lume. Ce e universal valabil în schimb este că o singură dată nu este niciodată de ajuns.

James Thurber i-a dat la un moment dat soției sale să citească primul draft al uneia dintre cărțile sale. După ce a citit, soția i-a spus: „Asta e scriitură de liceu”. Răspunsul lui: „Așteaptă până e gata cel de-al șaptelea draft”.

Și asta pentru că prima variantă a manuscrisului este doar un potențial crud, care trebuie șlefuit, precum o operă de artă. Dacă nu rescrii, nu vei scoate la lumină adevăratul potențial al poveștii. Să scrii cu adevărat înseamnă de fapt să rescrii.

Cum rescrii?

Așa cum îți spuneam și în articolul anterior, după ce termini de scris prima variantă a manuscrisului tău, cel mai indicat este să lași totul deoparte și să te apuci de altceva. Să lași cartea să respire, să te rupi de ea, să faci cu totul alte activități. Pe scurt, uită de ea o perioadă. Apoi întoarce-te la ea, recitește tot ce ai scris de parcă ar fi prima dată când te uiți pe acel text și notează-ți toate modificările pe care vrei să le faci. Da, vei vrea să faci multe modificări, pentru că acum vei citi cartea cu alți ochi și vei înțelege că mai are nevoie de îmbunătățiri. Și încă ceva: citește manuscrisul în mai multe momente ale zilei și în mai multe variante: de pe laptop, de pe telefon și, bineînțeles, în varianta printată. E uimitor cum percepe mintea un text citit altfel.

Acum începe procesul de rescriere, pe baza tuturor notițelor făcute. E momentul să tai, să adaugi, să înlocuiești, să inversezi și tot așa. După ce citești a doua variantă a manuscrisului nu ar fi rău absolut deloc să îl dai la citit și altcuiva. Ai însă grijă pe cine alegi pentru o sarcină atât de sensibilă. Prietenii și familia te vor mângâia pe creștet și te vor încuraja să mergi mai departe. În fond, ești cel mai talentat din neam, doar n-o să lași darul ăsta să se irosească, nu-i așa? Sau, dimpotrivă, vor fi mai critici decât e cazul, ca nu cumva să pară că nu și-au îndeplinit misiunea cu care i-ai însărcinat. Așa că mare grijă, ia feedbackul celor dragi cu un strop de sare, vorba englezului.

Cel mai indicat e să-l oferi cuiva avizat, care îți poate da un feedback real și constructiv. Ziceam și mai sus și nu e deloc deplasat să repetăm: e cumplit de greu să găsești un editor cu care să te simți compatibil și în care să ai încredere totală când îi lași pe mână ,,copilul’’ tău, într-o lume atât de intimă și de subiectivă. Dar, dacă ai marele noroc să-l găsești, declară-i iubire veșnică și nu-l lăsa să te părăsească niciodată.

Ce trebuie să mai știi despre rescriere?

După cum ți-ai dat seama deja, rescrierea presupune multă-multă răbdare, efort și timp. Scrierea primului draft e ca și cum ai pune fundația unei case. Dar rescrierea e de fapt ridicarea casei și decorarea ei. Iar dacă vrei să iasă o treabă bună, investești în ea tot timpul și toată atenția de care are nevoie.

Obiectivitatea este esențială atunci când rescrii. Pentru că acea carte pe care tu o pregătești să iasă în lume nu e despre tine, ci despre oamenii care o vor citi. Așa că pune-te în locul lor, citește cu voce tare textul și gândește-te cum ar percepe ei textul tău.

Practica este și ea la fel de esențială în rescriere. Să scrii și să rescrii în fiecare zi, pe de o parte, dar și să citești la fel de mult, pe de altă parte. Să citești multe cărți, să vezi cum au scris alții și cum poți scrie tu mai bine, în stilul tău.

Rescrierea este pentru orice scriitor, indiferent dacă e debutant sau cu ani de experiență la activ. Lev Tolstoi a rescris de 7 ori manuscrisul până ce a ieșit echilibrul perfect între „Război și pace”. Iar lista de exemple e nesfârșită.

Rescrierea chiar este o artă. E transformarea unui obiect brut într-o operă de artă care schimbă vieți. Și așa cum bine spune și Murakami, „Orice text poate fi îmbunătățit. Oricât ar considera autorul că i-a ieșit perfect, întotdeauna este loc de mai bine”. Că doar nu degeaba există cuvântul draft în tot acest proces de scriere.

 

De ce e important să rescrii, să rescrii, să rescrii