Colson Whitehead – Pași mărunți pentru o carieră de succes

Hai să facem un exercițiu de imaginație. Să ne imaginăm că vrem să devenim scriitori și începem să conturăm o poveste. Suntem chiar mândri de treaba făcută și o trimitem cu încredere către un editor, ținând pumnii strânși, cu dorința de a ne fi apreciată munca. La scurt timp, primim verdictul. Povestea noastră nu a avut succes și este respinsă. Ne enervăm și renunțăm la orice încercare de a deveni scriitori. Sfârșit.

Exercițiul de mai sus reprezintă începutul carierei lui Colson Whitehead, câștigătorul a două premii Pulitzer, cu excepția faptului că el nu s-a enervat. Și nici nu a renunțat. A primit 25 de respingeri, lucru ce l-a ambiționat să scrie The Intuitionist, lucrare foarte apreciată în America și nu numai. Cu toate că de la vârsta de 10-11 ani se visa scriitor, având ca lucrări de căpătâi creațiile Marvel, Spider-Man și X-Men care l-au inspirat până în perioada liceului, Colson a început prin a lucra la ziarul Village Voice, unde a scris recenzii pe teme legate de muzică, televiziune și cărți. Însă, pentru tânărul licean, un mare impact l-au avut părinții și sora lui care citeau Stephen King și Howard Phillips Lovecraft.

Autorul nu scrie pentru o anumită categorie de oameni. Scrie pentru cine este deschis să citească, lucru pe care l-a realizat în momentul în care, scriind The Intuitionist, s-a gândit la un public format din puști de 16 ani, însă după lansarea cărții, și-a dat seama că mult mai mulți oameni, de toate vârstele îi citesc romanul.

Din momentul în care i-a fost publicată prima carte (1999) și până în 2017 când The Underground Railroad a primit Premiul Pulitzer pentru ficțiune, Colson Whitehead și-a petrecut timpul informându-se și scriind.

Totul începe cu două idei, pe care le notează în două carnete diferite și pe care începe să le dezvolte, alegând-o pe cea care la care a scris cel mai mult. Perioada de documentare este undeva la 6-9 luni, timp în care ilustrează personajele și stabilește începutul și sfârșitul, după care începe să scrie povestea propriu-zisă. Reușește să îmbine viața personală cu munca, însă în acea perioadă de informare și căutare, pauzele sunt doar pentru mersul la dentist sau activități ce necesită a fi făcute în acel moment. Procesul acesta lent de scriere l-a ajutat să fie un maestru al născocirii de povești și situații bine documentate, numărul de pagini pe care le scrie fiind de cel mult 8 pe săptămână.

Așadar, prima câștigătoare a Premiului Pulitzer, The Underground Railroad, spune povestea unei tinere sclave americană de origine africană pe nume Cora, ce lucra pe o plantație de bumbac din Georgia. Alături de Caesar, un tânăr sosit din Virginia care îi povestește despre calea ferată subterană, Cora decide să evadeze, însă lucrurile nu sunt atât de simple precum par, cei doi călătorind prin mai multe lumi. Povestea este complexă, cutremurătoare și subliniază foarte bine discriminările ce au loc referitor la rasele umane, fiind în același timp arătată viața pe care o trăiau sclavii. Însuși surprins de succesul pe care l-a avut cartea sa, Colson Whitehead spune că și după ceva timp de la lansarea ei, lumea vorbea despre povestea Corei, fiind apreciată, pe lângă membrii consiliului Premiilor Pulitzer, de Barack Obama și Oprah.

Al doilea roman câștigător al Premiului Pulitzer pentru ficțiune (și cel mai recent, 2020) este The Nickel Boys. O altă capodoperă ce accentuează nedreptățile de care au parte oamenii „de culoare”, romanul surprinde povestea unui băiat pe nume Elwood Curtis care este trimis pe nedrept la școala de corecție, Academia Nickel. Acolo are parte de o viață plină de pericole și de brutalitate, însă cu ajutorul unui delincvent pe nume Turner, zilele petrecute în academie nu mai par atât de negre. Iar dacă simplul gând la ororile ce se petreceau în acea școală ne sperie, faptul că romanul lui Whitehead este bazat pe fapte reale, ne înfricoșează și mai mult. Săpându-se pentru construirea unui centru comercial, s-a descoperit că în spatele școlii de corecție exista un cimitir secret unde au fost îngropați copii negri în saci de cartofi.

 

Maria Tristiu

Resurse:

https://www.pulitzer.org/event/colson-whitehead-still-feeling-effects-writing-pulitzer-winning-underground-railroad

https://www.pulitzer.org/winners/colson-whitehead-0

https://www.theguardian.com/books/2019/aug/05/the-nickel-boys-by-colson-whitehead-review

https://www.theguardian.com/books/2019/jul/20/colson-whitehead-reality-is-kids-shot-by-racist-cops

https://www.youtube.com/watch?v=-kNEIskvwD8

Colson Whitehead – Pași mărunți pentru o carieră de succes