30 scuze să nu scrii

Gândește-te un pic ce s-ar întâmpla dacă absolut toată lumea de pe Pământul ăsta ar folosi scuze când ar trebui de fapt să scrie. Exact: nu am mai avea cărți și scriitori. Acum, să fim serioși, fiecare dintre noi am folosit măcar o dată în viață cel puțin una dintre scuzele de mai jos. Păi să găsești scuze nu e ușor? E ușor ca niște „fluturi”. Dar noroc că mai vine motivația peste noi, că ne mai revenim în simțiri și că reușim să ne punem serios pe scris, așa cum ar trebui să facem în fiecare zi.

Uite, de exemplu, astăzi am adunat aici cam toate scuzele pe care le-am auzit noi de-a lungul vremii de la oameni care ar fi vrut să scrie, dar ba că una, ba că alta… știi tu prea bine ce zicem aici. Și am zis să le disecăm un pic pe fiecare și, mai mult decât atât, să le venim de hac. Că doar există soluții pentru orice scuză, atunci când vrei cu adevărat ceva. Și noi știm că tu chiar vrei să scrii pe bune, din moment ce citești acum articolul de aici.

  1. Nu am timp. Asta e de departe scuza pe care o auzim cel mai des. Toată lumea se plânge că ar vrea să scrie, dar că nu are timp. Hai să îți spunem un secret: nu există „nu am timp”, ci doar „am alte priorități”. Până ce scrisul nu va deveni o prioritate pentru tine, îl vei tot amâna de pe o zi pe alta și vei găsi scuze peste scuze. Orice, numai să nu te apuci de scris. Și vei face o mulțime de alte lucruri, care nu sunt nici pe departe atât de importante ca visul tău de a scrie o carte, dar cumva găsești mai prioritare aceste chestiuni mărunte, de zi cu zi. Așadar, întreabă-te: Este scrisul prioritar pentru tine? Atunci oferă-i timp și prioritate!
  2. Nu am talent. De câte ori nu ți-am zis noi cum stă treaba cu talentul și cu scrisul? Bine, fie, îți mai spunem o dată. Scriitura e un craft, care se învață. E 1% talent. Restul e muncă. Se învață, se deprinde, se practică. Și, evident, trebuie să-ți placă. Dar din moment ce ești aici și citești articolul ăsta, e clar că ești în cărțile potrivite.
  3. Am un job full-time solicitant. Nu toți dăm peste norocul lui J. K Rowlings, ca să ne îmbogățim din scris, mai ales peste noapte. Da, știm, ai nevoie de acel job, ca să te întreții. Dar asta nu înseamnă că nu poți să și scrii în timpul ăsta. Au demonstrat deja că se poate mai mulți autori faimoși, despre care am scris aici. Nu mai spunem de cei care la un moment dat și-au dat și demisia de la locurile lor de muncă și au devenit scriitori profesioniști. Deci da, se poate!
  4. Mi-e teamă. Știi cine e cel mai mare dușman al tău? Mintea ta care nu contenește să își pună întrebări, să facă scenarii și, mai ales, să găsească scuze. Alimentată bine de societatea care ți-a sădit adânc nesiguranța în tine și care acum lasă toate fricile să își facă de cap și să te împiedice să scrii. Ți-e teamă să scrii doar pentru că e ceva nou, necunoscut, copleșitor. Alungă toate fricile și apucă-te pur și simplu de scris. Poți!
  5. Nu am inspirație. Dacă lucrezi la cu totul altceva și aștepți bine-mersi să vină inspirația peste tine, atunci să știi că aștepți mult și bine. Pentru că inspirația nu lucrează așa. Vorba lui Picasso: „Inspirația vine, dar trebuie să te găsească muncind”. Așa că așază-te în fața acelei foi albe, apucă-te de scris și vine ea și Doamna Inspirație.
  6. Nu știu despre ce să scriu. Suntem obișnuiți să trecem prin viață fără să vedem sau să simțim cu adevărat ce se întâmplă în jurul nostru. Mai mult, ni se pare că viața noastră e atât de banală, încât nu am avea despre ce să vorbim. Dar dacă deschidem bine ochii și urechile, dacă scoatem nasul din telefon și observăm cu atenție viața, povestea ni se va așeza în poală, vorba lui David Sedaris. E plină lumea de povești și întâmplări care de abia așteaptă să fie spuse mai departe. De ce să nu le spui chiar tu?
  7. Sunt prea tânăr(ă). Cum crezi că poți dobândi acea experiență de care ai nevoie, acea practică a scrisului, dacă nu te apuci din timp de ea?
  8. Sunt prea bătrân(ă). Nu degeaba există vorba aceea cum că „Niciodată nu e prea târziu”. Poate nu degeaba ai ajuns la vârsta asta și încă ai visul acela de a scrie o carte. Poate că acum chiar a venit momentul tău să îți spui povestea și să lași lumii ceva bun în plus.
  9. Cine sunt eu să scriu o carte și să fiu publicat(ă)? Vai, ce bine ar mai fi fost dacă am fi fost crescuți cu încredere în noi și cu un nivel crescut de stimă de sine. Îți spunem noi cine ești: ești un om minunat, care iubește scrisul și care poate să scrie unele dintre cele mai bune cărți. Trebuie doar să ne lași să te ajutăm să scoți la iveală povestea din tine și să te învățăm cum să o așterni pe hârtie. Apoi să o publici.
  10. Nu mă pot compara cu marii scriitori. Și nici nu îți recomandăm să o faci. Pentru că fiecare scriitor e unic și are vocea lui proprie. Nu există mai bine, mai prost, mai nu-știm-cum. Există povești și fiecare poveste e unică, așa cum ești și tu.
  11. Voi scrie la pensie, când voi avea mai mult timp. Păi de ce să pierzi o viață în care ai fi putut să scrii deja atâtea cărți bune? Nu mai bine te odihnești la pensie și le citești nepoților niște cărți bune pentru copii?
  12. Mi-au fost deja respinse scrierile. Știi de câte ori i-a fost respins manuscrisul cu Harry Potter lui J. K. Rowlings, dacă tot vorbeam de ea un pic mai sus? De 12 ori. Dar uite că nu s-a dat bătută, ci a scris, a rescris, a învățat, a bătut la uși și azi e prima scriitoare milionară, iar Harry Potter a devenit un fenomen-franciză.
  13. Nu există piață pentru ce vreau eu să scriu. Dar cine spune că trebuie să scrii doar ce se cere? De ce să nu vii cu ceva nou pe piață, cu ceva inovativ, care să educe piața pe acea categorie și care să te facă pe tine „deschizător de drumuri”?
  14. Va râde lumea de mine. Poate că da, poate că nu. Ideea e că niciodată nu vei mulțumi pe toată lumea și oameni care să râdă de alții se vor găsi întotdeauna. Important e să găsești mulțumirea de sine și să știi tu și majoritatea oamenilor că ai scris o carte a naibii de bună.
  15. Nu mă pot organiza. Adevărul e că cu atâtea programe, aplicații și tehnologii care te ajută să te organizezi, chiar a fi culmea să nu poți să găsești metoda potrivită pentru tine. Bine, doar dacă nu vrei cu adevărat, ceea ce e cu totul altceva. Pentru că dacă vrei cu adevărat să scrii, vei face tot ce îți stă în putință ca să te organizezi.
  16. Nu am răbdare. Sunt foarte atractive poveștile acelea cu succes peste noapte sau cu cărți-fenomen scrise într-o singură săptămână, dar acestea sunt întâmplări rare. O carte scrisă bine înseamnă muncă, efort, răbdare. Înseamnă etape. Înseamnă scriere și multă rescriere. Aruncă o privire și aici, ca să înțelegi cât le-a luat unor autori să își scrie capodoperele și de ce e bine să înveți și tu să ai răbdare cu cartea ta, cu personajele tale, cu tine.
  17. Mi-e rușine. Scrisul poate fi ceva extrem de intim. Pui pe hârtie o fărâmă din sufletul tău și îl arăți lumii. E ca și cum te-ai dezbrăca în fața tuturor, apoi aștepți părerile lor, care sunt și bune, și rele. Dar scriitura trebuie asumată. E un act de maturitate, de responsabilitate, de asumare. Știi cine ești și ce poți, așa că mândrește-te cu faptul că ai curajul de a pune pe hârtie povestea ta și de a o arăta tuturor. Pentru că povestea ta va inspira și va schimba lumea în bine, așa că nu ai niciun motiv să te rușinezi.
  18. Mă doare capul, spatele, mâna, piciorul, splina etc. etc. etc. Și pe noi ne doare sufletul că lași asemenea scuze să te împiedice să îți duci la îndeplinire visul. Pe bune?! Te doare capul?!
  19. Nu-mi merge laptopul. Oare ce făcea Hemingway când i se strica laptopul? Ah, stai, Hemingway nu avea laptop. Așa că dacă chiar ți s-a stricat laptopul, până ce îl repari, ia cu încredere un top de hârtie și un pix și nu te opri nici măcar o zi din scris.
  20. E prea gălăgie. Da, poate fi mai dificil să scrii în gălăgie la început, după ce te-ai obișnuit să lucrezi în liniște. Dar, cu timpul, înveți să evadezi în scris, să te izolezi fonic de gălăgie și să o transformi într-un zgomot de fundal benefic. Până atunci, ai tot timpul opțiunea căștilor sau a dopurilor de urechi.
  21. Nu am un spațiu al meu de scris. Dacă e să te compari musai cu marii scriitori, să știi că mulți dintre ei nu au avut, cel puțin la început, un spațiu al lor pentru scris. Murakami și-a scris, de exemplu, primele romane noaptea, la masa din bucătărie. Mulți alți scriitori mari și-au scris operele celebre în cafenele, parcuri, trenuri sau pe canapea. Poate că nu ai încă un spațiu al tău de scris, dar poți să îți creezi un mic colț al tău, care să devină, pentru câteva ore, universul scriiturii tale.
  22. Nu sunt pregătit(ă). Nu ești niciodată. Sau poate că ești dintotdeauna. Ideea e că orice scriitură are vârstele ei, etapele ei, contextele ei în care este creată și apoi citită. Iar cel mai bun moment să începi este ACUM.
  23. Toate ideile bune au fost deja folosite. Așa ni se pare tuturor. Că există atât de multe cărți bune, încât nu ai mai putea veni cu ceva nou. Dar hai că îți mai spunem un secret. De fapt, chiar două: 1. Încă există subiecte, idei și întâmplări care nu s-au spus; 2. Chiar dacă unele idei au mai fost folosite, asta nu înseamnă că nu le poți folosi în stilul tău. E ca în acele cover-uri muzicale care devin mai celebre decât originalele. Contează cine și, mai ales, cum spune povestea. În plus, nu a zis nimeni că trebuie să reinventăm roata iar și iar și iar, nu?
  24. Sunt întrerupt(ă) tot timpul. Nu-i plac nimănui întreruperile. Te scot din ritm, te enervează și te fac „să îți bagi piciorul” în ea de carte și de scris. Dar hai să fim serioși: nu ești nici primul, nici ultimul scriitor care are copii, un job full-time sau treburi solicitante de rezolvat. Creativitatea e cuvântul-cheie când cauți acele soluții ca să scrii fără întreruperi, dar și să știi cum să reacționezi la ele, dacă se întâmplă, supă care să te reapuci imediat de scris.
  25. Sunt timid(ă) și introvertit(ă). Oare nu e ăsta tocmai motivul perfect să spui ce ai de spus în scris în loc să vorbești în fața a zeci de mii de oameni? Ca să nu mai spunem că scrisul ajută enorm în creșterea încrederii de sine și în învingerea timidității.
  26. Nu știu să fac față eșecului sau criticilor. Nu-i nimic, înveți. Și până la urmă, poate nici măcar nu treci prin eșec.
  27. Nu știu să fac față succesului și atenției. La fel, stai fără grijă, că înveți. Și să vezi ce o să-ți mai placă.
  28. Mă simt vinovat(ă) că fac ceva doar pentru mine. Ce-ar fi să pui vina asta în aceeași sacoșă cu frica și rușinea și să le duci frumușel la gunoi? Pentru că nu au ce căuta în viața ta. Nu doar că e ok și chiar indicat să faci tot timpul ceva doar pentru tine, dar meriți să faci asta. Iar când vor apărea și rezultatele, va apărea și satisfacția, și bucuria, și mândria, atât ale tale, cât și ale celor din jurul tău.
  29. E prea greu să scrii o carte. Da, recunoaștem și ți-o spunem încă de la început: e greu. Dacă vrei cu adevărat să scrii, trebuie să iei treaba asta în serios, să îi acorzi prioritate, timp, efort, răbdare, atenție și tot ce mai are nevoie scrisul ca să iasă ceva bun. E greu, dar e magic. Sau, cum ar spune englezul, „It`s f***ing amazing”.
  30. Nu știu de unde să încep. Nu știu cum se scrie o carte. Nu știu să scriu. Ei, hai că aici te ajutăm noi cel mai mult, că intri pe terenul nostru, vorba aia. Păi de ce am făcut școală de scriitură? Tocmai ca să înveți de unde să începi, cum se scrie o carte și, evident, cum să scrii. Iar dacă nu ai prins un loc în grupa de cursanți care au început școala în ianuarie, să știi că din martie dăm drumul unei noi grupe de primăvară. Așa că dacă vrei să te înscrii, ai face bine să arunci un ochi aici. Și până atunci, îți reamintim că ai tot timpul la dispoziție Ghidul scriitorului începător, în format paperback sau e-book.

Acum că am demontat toate scuzele ca să nu scrii, e timpul să pui mâna și să te apuci de scris. Ce zici? Și ai face bine să nu mai găsești și alte scuze, da?

30 scuze să nu scrii